Aseara la benzinarie am tras la o pompa sa alimentez. Un angajat al benzinariei se indreapta rapid catre masina mea, vrea sa ma ajute insa oricat de bine intentionat ar fi nu poate sa nu observe Mercedesul SL parcat la pompa de alaturi. Face stanga imprejur rapid si pana sa ies din masina omul deja baga benzina la masina alaturata.
Ma duc sa achit si cand ma intorc baiatul cu benzina spala de zor parbrizul “Mertanului” al carui sofer se urca in masina fara a zice nici macar un “mersi” si demareaza in tromba lasandu-l pe baiat cu buza umflata.
Asta imi aminteste mie de o faza din copilarie cand munceam curier la un hotel de pe litoral, ala de cara bagaje, si cu bagajele unor turisti in mana am vazut un fotbalist celebru. Am aruncat tot ce aveam in mana si am sarit la gatul fotbalistului sa-i iau bagajele. Va imaginati ca nu mi-a dat nimic spaga nu? Dar asa e omul, judeca dupa aparente.
P.S. Eu dau tot timpul bani celui care imi alimenteaza masina ![]()
