Ne-am urat în fiecare noapte timp de doi ani de zile noapte bună înainte de culcare. În toată această perioadă am trecut şi prin bune şi prin rele împreuna, cele bune erau mai dulci iar peste cele rele treceam mai uşor ştiind ca voi avea întotdeauna pe cineva care mă va înţelege. Este ora unu noaptea şi nu m-a sunat. Aş vrea să sun să-i urez eu noapte bună dar nu pot. Vreau să dorm şi nu reuşesc. Scenarii, ipoteze, gesturi, cuvinte, amintiri imi trec acum toate prin minte dar nu mă mai ajută cu nimic. Totul s-a terminat acum o ora. Ne-a trebuit o discuţie de cinci minute sa punem capăt unei relaţii de doi ani de zile.
Că o să ne fie mai bine separaţi decât împreună doar timpul o poate spune. Tot ce ştiu este că urăsc despărţirile, mai ales cele care se termină cu suferinţa ambelor părţi, mă determină să cred ca poate s-a facut o greşeală, poate mai aveam de trăit o căruţă de zile minunate, poate, poate… Atâţia poate nu imi fac bine deloc…
Încă nu a sunat. Ne-am urat în fiecare noapte timp de doi ani de zile noapte bună înainte de culcare.Noaptea asta nu.
