May 3rd, 2007

Statiunile Neptun si Olimp au fost tot timpul la sufletul meu. Nu era an in care sa nu imi petrec cateva zile daca nu chiar veri intregi acolo. Am si muncit 3 sezoane la hoteluri diferite, ca bag boy, casier parcare si receptioner. Se scoteau bani ca lumea. Turisti multi, straini cu dare de mana.

Acum insa… pustiu. Neptunul a fost cea mai tare statiune. Aici aveau loc cele mai tari petreceri iar “crema vietii de noapte Bucurestene” se muta aici pe timp de vara. Incet incet insa datorita rigiditatii celor care administrau aceasta statiune si a guvernului de la acea vreme Mamaia a luat-o inaintea Neptunului prin trecerea hotelurilor, teraselor, cluburilor si plajilor de la proprietate publica la proprietate privata. Mamaia s-a dezvoltat frumos, investitorii au avut interesul si au fost manati de concurenta sa renoveze, sa construiasca. Ei au fost incurajati si de administratia locala care a creat mediul propice investitional si asta trebuie sa o recunosc pentru ca nu sunt fanul nr. 1 Mazare dar a avut si el meritul lui cu ideile sale care au provocat ras in prima faza dar s-au dovedit a fi fiabile: palmierii, aqua Magic, politia plajei pe atv-uri, Telegondola si mai nou autobuzele descoperite.

In Neptun si Olimp insa altfel a stat treaba. Aflate in administratia Mangaliei, primarul PSD-ist Iorgus nu a fost la fel de inspirat si nu a luat decizii asa revolutionare precum omologul sau Constantean. Privatizarea a fost facuta cu mare tam tam fiind chipurile cea mai transparenta privatizare cu licitatii in direct la Pro TV. Ma lasati? De cand face PSD-ul in frunte cu Agathon privatizari transparente? Au cazut hotelurile in mana sferelor de influenta de la acea vreme. Fratii Micula de pilda (cei cu european drinks si cu National carbo TV) au pus mana pe 4-5 hoteluri si stiti ce au facut? au vopsit 2 hoteluri pe dinafara si pe restul le-au inchis. Asta inteleg ei prin modernizarea statiunii. E trist ce se intampla in Neptun. Am fost de 1 mai acolo si era chiar trist. Anii trecuti nu aveam loc sa merg pe strada de aglomeratie, hotelurile erau neincapatoare. Acum nici macar nu m-am mai obosit sa fac rezervare. A fost o liniste profunda. In afara de terasa Why Not, Mediteraneo si cea de la Km 0 tot era inchis cu afise mari pe care scria De Inchiriat. Am preferat sa mergem in Costinesti si sa ne petrecem pe acolo zilele de vacanta intorcandu-ne seara tarziu in linistea profunda din Neptun.

Pentru cei care nu stiu cateva informatii despre ce au fost aceste doua statiuni:

Olimpul este prima dintre cele şase staţiuni ale Litoralului, cuprinse între lacul Tatlageac şi Mangalia, pe o distanţă de 18 km, şirag de staţiuni cunoscute sub numele de Mangalia-Nord. În zona unde se afla pădurea Comorova şi mlaştina Comorova, între 1967-1973 s-a amenajat această înlănţuire de staţiuni de prestigiu internaţional, de-a lungul unui ţărm dantelat, cu numeroase diguri longitudinale, transversale sau în formă de Y ce protejează plaja de forţa de eroziune a valurilor şi contribuind la lărgirea plajelor pin depunerile de nisip. Climatul este mai blând decât al staţiunilor aflate spre nordul litoralului.

Plaja staţiunii Olimp se întinde pe circa 500 m şi este protejată de trei diguri spre care coboară scările hotelurilor Panoramic – Amfiteatru – Belvedere.

Neptunul este o grădină a Litoralului, situat între Olimp şi Jupiter , beneficiind de bogata pădure Comorova şi două lacuri cu apă dulce, amenajate pe fosta mlaştină. Plaja staţiunii Neptun este în parte comună cu plaja staţiunii Jupiter si este cordonul dintre fosta mlaştină Comorova şi mare, având o lungime de 2 km şi o lăţime ce variază între 50 şi 100 m.

Primele lucrări încep în 1965, iar în iunie 1967 sunt inaugurate primele blocuri – Midia, Tomis, Histria, Callatis, Traian, Neptun, ridicate pe malul fostei mlaştini. Astăzi staţiunea este un adevărat oraş, având şi blocuri de locuit. Restaurantul “Calul Bîlan” şi “Popasul Căprioarei”, aflat în pădurea Comorovei, nu merită ocolite de ici un turist, ori cât de scurt ar avea sejurul pe litoral.

sursa cityportal.ro

3-olimp-imag-de-noapte.jpg

Complexul hotelier din Olimp: Belvedere, Panoramic si Amfiteatru care a fost SUPERB si acum te intampina cu un miros intepator de igrasie si de vechi. Acest complex nu a fost inca privatizat, FPS-ul mai are o speranta crezand ca va putea readuce acest complex la ce a fost o data.

E mare pacat si ma doare pentru ca in Neptun ma simt mai acasa decat in Mamaia. Sper ca intr-o buna zi vom fi pusi in situatia de a alege aceste doua statiuni in locul Nisipurilor de aur sau a Albenei pentru ca avem locuri mai frumoase decat ale vecinilor nostrii cu ceafa groasa si totusi mergem la ei. Si nu imi place sa recunosc ca au fost mai destepti sau mai harnici ca noi :(

  • Pages

  • RSS City Cars

  • Meta

  • IN Beta